Mica Bulgarie de pe teritoriul Moldovei (VIDEO)

De Adriana Agapii/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Pentru cei ce vor să afle mai multe despre tradiţiile şi obiceiurile bulgăreşti le pot spune că o pot face chiar pe teritoriul Moldovei, fără să treacă hotarul ţării.

Vă întrebaţi, dar unde anume? În satul Tvardiţa, raionul Taraclia.

Satul Tvardiţa a fost întemeiat de bulgarii veniţi pe teritoriul Moldovei din oraşul Tvardiţa din Bulgaria, care există şi astăzi şi este un orăşel destul de bine amenajat.

Bulgarii aşezaţi pe acest teritoriu au căutat să se instaleze comod şi să-şi păstreze tradiţiile şi obiceiurile meleagurilor de unde vin, ceea ce le-a reuşit. Au creat în această localitate de pe teritoriul Moldovei un mic colţ de Bulgarie.

Sărbătoarea omagiată în special în acest sătuc este sărbătoarea celebrării Sfântului Gheorghe, sfânt extrem de cinstit în tradiţiile bulgarilor. Cu ocazia acestei sărbători se organizează diferite manifestări la care participă diferite formaţii artistice şi etno-folclorice de pe teritoriul satului. Legată de această sărbătoare este şi ritualul aducerii apei de la proaspete de la izvor.

Satul dispune şi de un muzeu al satului care este amenajat în incinta casei de cultură din sat. Vizitând muzeul puteţi admira diferite exponate care vorbesc despre începuturile istorice ale localităţii, dar şi despre perpetuarea tradiţiilor, obiceiurilor, limbii şi istoriei bulgăreşti prin locuitorii satului Tvardiţa.

Este lăudabil faptul că tinerii bulgari, născuţi pe teritoriul Moldovei, sunt crescuţi şi educaţi în spiritul naţional al strămoşilor lor. Un rol important în educarea acestor valori îl are Colegiul şi Şcoala de Arte din localitate.
Tvardiţa mai este cunoscută în republică şi prin produsele de vinificaţie pe care le produce fabrica de vinuri şi divinuri din localitate.

Turistul ajuns în Tvardiţa va fi plăcut surprins de prezenţa în zonă a unor complexe turistice bine amenajate în scopul odihnei şi relaxării vizitatorilor.

Tot ce ţine de civilizaţia bulgarilor le puteţi vedea şi cunoaşte în satul Tvardiţa a cărui locuitori vă aşteaptă cu mare drag.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.