Cea mai veche biserică creştină din România (VIDEO)

De Adriana Agapii/ Chișinău / Moldova.ORG/ — O explozie de dinamită, din 11 iunie 1957, la cariera de cretă de la Murfatlar, judeţul Constanţa a scos la iveală un complex rupestru vechi cu multe încăperi şi bisericuţe. Iată cum o distrugere face lumină asupra istoriei.

Basarabi (fosta denumire a actualei localităţi Murfatlar) este un sit arheologic şi un complex rupestru deosebit de important pentru istoria creştinismului de pe teritoriul României. Se crede că ansamblul rupestru de la Basarabi adăposteşte prima biserica şi primele chilii ale unei mănăstiri, de pe teritoriul României.

Întregul complex numără şase bazilici, galerii şi mii de inscripţii religioase, unele datând din 992. Obiectivul a devenit punct de atracţie pentru populaţia din zonă, iar, ca rezultat, pe pereţii galeriilor au apărut "inscripţii" contemporane.
Bisericile suprapuse practic unele peste altele, aflându-se la diferite nivele, comunică unele cu altele prin canale săpate. Fiecare dintre biserici este formată din trei încăperi: altar, naos, pronaos.

Complexul rupestru a păstrat o mulţime de însemne ale creştinismului, începând cu simplele cruci de diverse mărimi şi tipuri (malteze, în altorelief, înscrise în cerc), continuând cu imaginile unor preoţi pelerini în poziţie de rugăciune, icoane şi terminând cu reprezentarea schematică a Naşterii lui Isus.

După unii cercetători inscripţiile de la Murfatlar reprezintă cea mai veche atestare a scrisă a limbii române, care precedă cu aproape 600 de ani scrisoarea boierului Neacşu din Câmpulung, considerată prima scriere în limba română, ce datează din 1521.

Un alt lucru interesant descoperit în acest complex rupestru a fost, un „cimitir” al vikingilor, descoperindu-se în interiorul încăperilor rupestre multe schelete ale războinicilor nordici.

Astăzi, însă, complexul rupestru de o importanţă atât naţională, cât şi regională (fiind unic în felul lui în Europa) se află într-o stare deplorabilă, de degradare. Autorităţile române se pare nu sunt foarte interesate de conservarea vestigiilor istorice.

La un moment dat s-a făcut şi un demers la UNESCO pentru a se lua cariera de la Basarabi- Murfatlar sub protecţie, însă a fost refuzat din cauza că situl nu este suficient îngrijit pentru a fi acceptat de Patrimoniul Mondial.

În speranţa că lucrurile nu vor rămâne aşa pentru multă vreme, v-aş ruga să mai adăugaţi la lista obiectivelor turistice ce necesită vizitate în viitor şi acest monument istoric şi religios.

Distanţa de la Chişinău până la Murfatlar este de 432 km.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.