De Adriana Agapii/ Chișinău / Moldova.ORG/ — În anul 1875 la săparea fundaţiei pentru viitorul castel Peleş din Sinaia, a ieşit la iveală o comoară, în adevăratul sens al cuvântului, atât din punct de vedere al interesului financiar, cât şi din punct de vedere istoric.
Comoara era constituită din câteva sute de plăcuţe din aur masiv pe care erau inscripţionate texte într-o limbă necunoscută, dar care se asemăna cu cea greacă. În total câteva sute de kilograme de metal preţios.
Descoperirea a fost anunţată de îndată autorităţilor de la Bucureşti, iar guvernul condus de Lazăr Catargiu ar fi oferit întregul tezaur domnitorului Carol I.
Zvonuri, niciodată confirmate oficial, dar nici infirmate, spun că pe la 1890 regele Carol I, dându-ţi seama că Peleşul va costa mai mult decât banii din averea personală, ar fi fost nevoit să folosească darul oferit de guvern. Regele ar fi cerut părerea savanţilor care erau mai mult interesaţi de istoria Romei Antice, considerând descoperirea fără importanţă, ceea ce a încurajat suveranul să le topească. Însă înainte de a fi topite, regele a dispus să fie copiate în plumb.
Copiile au fost păstrate o vreme la mănăstirea Sinaia, apoi au dispărut şi acestea. Analizele făcute la Institutul de Fizică Nucleară confirmă faptul că cele mai multe dintre piese sunt făcute din plumb tipografic specific sfârşitului de sec. 19. Totuşi, câteva piese mai mici, singurele care nu sunt din plumb, ci pe bază de cupru sau argint, au o structură metalografică foarte complexă, specifică minereurilor nerafinate din antichitate, deci cu şanse mari de a fi originale. Acest lucru a fost confirmat şi de o serie de analize făcute la Oxford pe una din piese.
Au existat peste 500 de astfel de inscripţii însumând, probabil, peste 3 tone de plumb, care au dispărut între timp. Astăzi mai există cca. 40 (la Institut de Arheologie „Vasile Pârvan), şi încă cca 40 de fotografii inedite făcute în timpul celui de-al doilea război mondial de către un inginer, deci în total cam 80 de documente. Textele sunt scrise în relief, în plumb şi sunt însoţite de o iconografie foarte bogată. Istoricii şi lingviştii care le-au văzut le-au considerat falsuri, însă fără să le studieze. Motivul: nimeni nu ştia de unde au apărut, unde au fost găsite şi, în acelaşi timp, piesele arătau foarte bine, fără urmele de coroziune la care ne-am fi aşteptat după 2000 de ani.
Însă sunt multe argumente care vorbesc despre faptul că acestea ar putea fi cu adevărat originale, în sensul textului, conţinutului.
Limba în care sunt scrise are caracteristici indo-europene clare şi practic e imposibil să fi fost inventă de către un falsificator. Mute dintre informaţiile de pe tăbliţe au confirmat descoperirile făcute ulterior, după un secol, cum ar fi: planul cetăţii Sarmisegetuza, forma templelor, colonada de la poarta de est etc. Aceste lucruri ar demonstra că tăbliţele sunt originale, adică dacice.
Dar cât nu este de straniu această comoară descoperită cu mai mult de un secol în urmă nu a fost niciodată studiată şi nu i s-a dat importanţa care ar fi trebuit sau nu s-a dorit acest lucru.
De ce? Nu vă pot spune cu siguranţă. Unicul lucru care se observă este faptul că se încearcă prăfuirea istoriei adevărate a geto-dacilor şi impunerea uneia inventate. Se vrea diminuarea importanţei adevărate a strămoşilor noştri şi a civilizaţiei înfloritoare pe care au avut-o.
Dar adevărul adevărat va ieşi până la urmă la suprafaţă, acesta este crezul meu.
