De Victoria Coda/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Încă e toamnă, dar prezenţa frigului din această lună ne spune că iată, iată se apropie iarna.
Vizitând magazinele de haine din Chişinău observi noile tendinţe ale modei, dar şi preţul ridicat, destul de rapid, al hainelor de iarnă.
O atenţie deosebită este acordată hainelor din blăniţă, foarte călduroase, diverse şi originale, dar care costă nu mai puţin de 500-600 de lei.
Destul de căutate sunt şi puloverele groase, vestele şi paltoanele, culorile dominante fiind cele care atrag atenţia prin îndrăzneala lor.
Se mai poartă stilul clasic, rochii monocrome cu mânecă lungă şi accesorii asortate. Acestea sunt doar câteva din aspectele modei ce ne cuceresc în acest sezon.
Dacă vrei să surprinzi cu adevărat prin farmecul exteriorului tău, să fii în vogă, atunci ar trebui să ai şi un buget pe măsură, care să-ţi permită luxul şi plăcerea shoping-ului .