Cutremur devastator în Turcia. Oraş şters de pe faţa pământului (FOTO, VIDEO)

 De Larisa Muntean/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Un cutremur devastator a avut loc în estul Turciei, iar conform Institutului American de Geofizică USGS acesta ar fi avut magnitudinea de 7,3 grade.

Cutremurul s-a produs la 10,41 UTC (13,41 ora Republicii Moldova).

Oraşele Van şi Ercis au fost grav afectate de cutremurul din Turcia.

Mai multe clădiri s-au prăbuşit în localitatea Van, relatează Upfront News.

Printre clădirile prăbuşite figurează una cu şapte etaje, informează agenţia Anatolia, precizând că oameni sunt prinşi sub dărâmături.

"Sunt foarte mulţi morţi. Avem nevoie de ajutor urgent, avem nevoie de medici. Avem nevoie urgentă de corturi şi echipe de salvare. Nu dispunem de nici o ambulanţă şi avem un singur spital", a spus primarul din Ercis.

Centrul seismologic din Turcia estimează că bilanţul victimelor seismului ar putea fi cuprins între 500 şi 1.000 de morţi, informează AFP.

"Este un cutremur puternic (…). Poate provoca între 500 şi 1.000 de morţi", a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Mustafa Gedik, şeful Institutului de seismologie Kandilli, din Istanbul.

În acelaşi timp, NATO şi-a exprimat "compasiunea şi solidaritatea" cu victimele.

"NATO este dispusă să asiste, dacă este necesar. Turcia este aliatul nostru", a declarat Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al Alianţei.

Corespondenţii aflaţi la faţa locului într-un glas au spus: Oraşul Ercis a fost pur şi simplu şters de pe faţa Pământului de cutremur.

Imediat după cutremur, specialiştii au declarat că seismul din Turcia a avut o magnitudine de 7,2 pe scara Richter, dar profesorul Mărmureanu, directorul Institutului Naţional pentru Fizica Pământului din România, contrazice această valoare: “Americanii au greşit când au anunţat că seismul a avut 7,2 magnitudine.

Ei niciodată nu au nimerit valorile. A avut, de fapt, o magnitudine de 6,2 pe scara Richter, dar a fost foarte devastator deoarece s-a produs la suprafaţă, aceste cutremure fiind cele mai distrugătoare”, menţionează acesta.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.