De Adriana Agapii/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Comună situată în partea de nord-est a judeţului Gorj sub culmile muntoase ale munţilor Parâng, într-o depresiune submontană a Subcarpaţilor Gorjului, ramură a Subcarpaţilor Getici, la o altitudine de 600-700m, Baia de Fier este una dintre comunele pe care civilizaţia încă nu le-a îngenuncheat.
La adăpostul munţilor Carpaţi şi al stâncilor împădurite, ţăranii de aici îşi duc traiul tihnit, cu grijile cotidiene departe de grijile marilor oraşe şi de crizele financiare şi politice din lume. E o comună în care meşteşugul oieritului este la mare căutare şi unde urcarea în munte şi coborârea din munte a turmelor de oi se face cu mare fast.
De-a dreptul fascinanţi în aceste locuri sunt localnicii care încă mai poartă costumul popular al zonei, dominat de culorile alb şi negru. Şi ca să continuăm în acelaşi registru, menţionăm şi faptul că aici încă se mai păstrează în forme tradiţionale vechea ocupaţie a exploatării lemnului, pomicultura şi mineritul, pe lângă cea a păstoritului, care este de bază. Astfel, farmecul acestei zone este dat de resursele naturale, de istoria şi cultura tradiţională a comunei.
În acest areal arhaic, tradiţional, plin de Dumnezeu şi de comori naturale nu putea să nu existe o biserică la fel de caldă şi primitoare ca şi localnicii acestei comune. Biserica comunei Baia de Fier, este un valoros monument de cult ortodox şi reprezintă din punct de vedere arhitectural şi pictural, stilul Brâncovenesc specific secolului al XVIII-lea. Pereţii exteriori sunt realizaţi din cărămidă şi piatră având grosimi de până la 80 cm care dau clădirii aspectul unei cetăţi medievale.
Munţii din apropierea comunei ascund nenumărate comori naturale, care aşteaptă să fie descoperite şi admirate de turiştii însetaţi de frumos. Aici se poate hoinări pe splendidele cărări ale Cheilor Galbenului sau se pot descoperi tainele ascunse în Peştera Muierilor.
Păstrarea tradiţiilor populare constituie principala atracţie a acestei zone, turiştii având ocazia de a se delecta cu dansuri, obiceiuri şi mâncăruri tradiţionale gătite, de gospodinele localităţii, cu toată dragostea.
Doriţi o rupere de civilizaţie? Veniţi în Baia de Fier.
Distanţa de la Chişinău până la Baia de Fier este de 696 km.