De Adriana Agapii/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Dacă te-ai fi numit Alice, ai fi fost nepoata lui Grigore Cantacuzino, ai fi trăit la începutul secolului XX, ai fi primit un palat în dar şi nu un palat oarecare, ci Palatul Cantacuzino din Floreşti, judeţul Prahova, România.
Proiectat de celebrul arhitect Ioan D. Berindei, palatul este o operă de artă, construirea sa începând în 1907, însă războiul şi criza economică au încetinit lucrările.
Faţada placată cu calcar de Albeşti, are 10 coloane în stil neoclasic grupate în perechi. Cuprindea 365 de dormitoare (câte unul pentru fiecare zi a anului), 7 săli de bal şi era aşezat într-un parc deontologic de 150 ha, cu apeducte, terenuri de golf şi echitaţie.
A fost parţial terminat în 1914, după moartea lui Cantacuzino, apoi, în 1940, când era aproape terminat, a venit peste el războiul şi a fost părăsit, descoperit cu deliciu şi încântare de nemţi, apoi prădat şi devastat de hoţi şi, în cele din urmă, şi de ruşi şi de localnici, cum se întâmplă după orice război.
Trebuia să fie o copie în miniatură a palatului Trianon de la Versailles, în frumosul şi somptuosul stil rococo.
Azi micul Trianon, cum a fost numit, arată mai mult a ruină, rămânând în picioare numai partea din faţă placată cu calcar de Albeşti, iar înăuntru au rămas mormane de moloz, pământ şi gunoaie.
În deceniul al VI-lea ale secolului XX a fost înscris pe lista monumentelor dar nu s-a luat nici o decizie în privinţa restaurării. Frumoasa clădire care ar putea deveni cu uşurinţă mândria României, a devenit o ruină frumoasă a României.
Acum în clădirile anexe s-a înfiinţat un Sanatoriu TBC, palatul suferă din cauza unei ciuperci litofage – un fel de cancer al pietrei iar parcul deontologic a devenit pajişte comunală pentru animale.
Păcat de acest monument, capodoperă a artei arhitecturale, ce se află în ruină, dar chiar şi aşa ruinele impresionează prin ceea ce a mai rămas din această clădire.
