Moldova.ORG — Guvernul intreprinde actiuni conjugate in vederea valorificarii eficiente a asistentei externe in suma de 1,2 mlrd. dolari, declarate in cadrul Grupului Consultativ al Donatorilor pentru Moldova din 12 decembrie 2006, informeaza serviciul de presa al Executivului.
Potrivit sursei citate, la Bruxelles in decembrie 2006, Moldova a devenit eligibila pentru suma de aproximativ 1.2 mlrd. USD ca asistenta pe parcursul urmatorilor trei ani. Din suma respectiva, aproximativ 680 mln. USD au fost destinati proiectelor care deja sunt in proces de derulare in domenii de importanta majora pentru Moldova, precum: educatie, dezvoltarea sectorului privat, dezvoltarea infrastructurii, ocrotirea sanatatii, dezvoltarea sectorului agricol, etc.
Suma de circa 520 mln. dol. SUA va fi indreptata la implementarea proiectelor noi, identificate in comun cu toti partenerii. Deja au fost stabilite domeniile de asistenta pentru majoritatea mijloacelor. Demararea propriu-zisa a proiectelor este conditionata de procedurile standard de pre-lansare, cum ar fi definitivarea termenelor de referinta si altor documente de proiect, procesul de negocieri, aprobarea finantarii proiectului de catre donator.
Toate deciziile privind utilizarea asistentei externe, precum si monitorizarea implementarii proiectelor in derulare este asigurata de catre Comitetul National pentru Asistenta Externa, creat prin Hotararea Guvernului nr. 322 din 28 martie 2006, din componenta caruia fac parte membri ai Guvernului, administratiei publice locale si societatii civile.