A fost finalizata expertizarea actelor legislative in cadrul Ghilotinei II

Moldova.ORG — Grupul de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activitatii de intreprinzator a finalizat expertizarea actelor legislative in cadrul Ghilotinei II, a declarat astazi, intr-o conferinta de presa, Igor Dodon, ministru al Economiei si Comertului.

Igor Dodon a mentionat ca pe parcursul a circa sase luni membrii Grupului de lucru, in comun cu consultantii independenti ai proiectului Bancii Mondiale "Ameliorarea competitivitatii in Republica Moldova", au revazut actele legislative din toate domeniile economiei nationale.

Numai pe parcursul ultimelor doua luni au fost revizuite sau aprobate modificari la 84 de legi, cum ar fi codurile civil, fiscal si cel vamal, Legea cu privire la intreprinderea de stat etc. Totodata, Grupul de lucru a propus spre abrogare legile cu privire la protectia muncii, privind resursele materiale secundare si Legea cu privire la comertul interior. Ca rezultat, a fost elaborat proiectul de lege privind modificarea si completarea unor acte legislative, care urmeaza a fi discutat miine in sedinta de Guvern, iar ulterior va fi prezentat spre adoptare Parlamentului.
 
Ministrul Economiei si Comertului a precizat ca modificarile si completarile, efectuate in baza Legii cu privire la reglementarea activitatii de intreprinzator, au drept scop de a reduce la minimum impedimentele impuse prin actele normative de diferite niveluri, pe care ar fi putut sa le intilneasca antreprenorii in desfasurarea activitatii lor. Autorii proiectului de lege considera ca prin schimbarile efectuate se va obtine un grad marit de transparenta a institutiilor, care supravegheaza, reglementeaza, coordoneaza si emit autori zatii intreprinzatorilor. Proiectul de lege in cauza reprezinta o continuitate a reformelor structurale implementate prin intermediul Ghilotinei I.

Edward Brown, directorul oficiului Bancii Mondiale la Chisinau, prezent la conferinta de presa, a declarat ca acest proiect de lege este binevenit, deoarece el va contribui la ameliorarea activitatii mediului de afaceri, ceea ce va conduce, inevitabil, la dezvoltarea businessului mic si mijlociu in Republica Moldova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare