În Moldova se vînd deja produse petroliere, aduse cu tancuri navale

În Moldova a început să se comercializeze produse petroliere, importate în ţară pe cale maritimă – prin terminalul petrolier Giurgiuleşti, a comunicat marţi ministrul economiei şi comerţului al republicii Igor Dodon în cadrul şedinţei axată pe chestiuni referitoare la realizarea portofoliului proiectelor investiţionale în zoma Giurgiuleşti. După cum a precizat ministrul, concomitent a demarat activitatea de proiectare a portului pentru încărcături şi pasageri în sudul ţării. Pentru asigurarea accesului la el se construieşte un tronson de cale ferată Cahul-Giurgiuleşti, în zona portului va fi de asemenea construită infracstructura energetică necesară.

Primul ministru Vasile Tarlev a specificat importanţa realizării cu succes a întregului portofoliu de proiecte informaţionale aprobate.

"Graţie acestui fapt, s-ar putea face o mişcare înainte în dezvoltarea economiei naţionale prin sporirea exportului de produse moldoveneşti şi stabiliza pe piaţă preţurile la produsele petroliere, cereale etc, – a menţionat Tarlev. – Activitatea terminalului şi portului va permite, de asemenea, de a crea circa trei mii de noi locuri de muncă".

Guvernul RM a semnat Acordul investiţional cu privire la realizarea portofoliului de proiecte în sudul ţării la începutul anului 2005. Investitorul s-a obligat să finalizeze construcţia terminalului petrolier Giurgiuleşti cu o capacitate anuală de 2 milioane tone şi să construiască alături portul pentru încărcături şi pasageri, să deschidă în ţară 50 de benzinării. Volumul total al investiţiilor se estimează la circa 250 milioane de dolari. 

// "Noutati – Moldova"

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare