De Dorin Deac
Primul terminal de gaz natural lichefiat (GNL) al României ar putea fi lansat în termen de doi ani, a estimat Iulian Iancu, preşedinte al Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor. Investiţia se va ridica, potrivit acestuia, la câteva sute de milioane de euro, principalul furnizor identificat de autorităţi fiind Qatarul, cel mai mare producător mondial de GNL. Alţi parteneri avuţi în vedere de România în acest proiect ar putea fi Algeria, Egipt sau Irak. “Cantitatea estimată în discuţiile de până acum este de un miliard de metri cubi de gaz, anual”, a spus Iancu.
Politica de diversificare energetică pentru reducerea dependenţei de Rusia este printre principalele ţinte ale Uniunii Europene în actuala perioadă. Astfel, se dovedeşte importantă, pe lângă încercarea construirii de conducte alternative de gaze naturale, şi dezvoltarea tehnologiei GNL. GNL este un gaz natural (mai ales metan) condensat în stare lichidă. Acesta poate ocupa un spaţiu de 600 de ori mai mic, dacă este răcit la temperaturi foarte coborâte. Astfel poate fi transportat cu vase special proiectate în acest sens pentru ca în ţara de destinaţie să fie încălzit din nou şi transportat prin conducte spre consumatori. Primele ţări care au adoptat o astfel de tehnologie de import au fost Marea Britanie şi Franţa, cărora li s-a adăugat Italia, iar Turcia este acum în negocieri pentru construirea unor astfel de terminale.
GNL degajă o energie apropiată de cea a combustibililor petrolieri şi nu e aşa de poluant. Dezavantajele sunt date de costurile de producţie mai mari şi de costurile mari de depozitare în depozite criogenice. Este un lichid extrem de rece, netoxic şi necoroziv, fiind transportat şi îmbuteliat la presiune atmosferică. Hidrocarburile mai grele decât metanul sunt vândute ca materie primă în industria petrochimică sau drept carburant GPL. Astfel că cele mai multe centrale de producere a GNL fac şi GPL.
