Euro a atins un nou minim în raport cu dolarul

Euro, afectat de criza din unele ţări europene

Euro s-a depreciat la un nou minim al ultimelor zece luni în raport cu dolarul, după ce agenţia de evaluare financiară Fitch a înrăutăţit ratingul creditelor Portugaliei.

Această depreciere a amplificat îngrijorările legate de capacitatea unora dintre statele europene de a-şi plăti datoriile.

Cursul euro/dolar a coborât sub 1,33 dolari, potrivit Reuters.

Moneda unică europeană ar putea rămâne slabă în cazul în care UE nu reuşeşte să rezolve problema Greciei, a indicat un trader al unei bănci nipone.

Investitorii vor fi atenţi la rezultatele discuţiilor de joi şi vineri dintre şefii de state şi de guverne din Uniunea Europeană, care ar putea stabili o modalitate de sprijin financiar pentru Grecia, după ce eforturile de a organiza o reuniune specială a liderilor din zona euro au eşuat.

"Germania nu vrea o întâlnire a liderilor zonei euro dacă nu există şanse clare pentru ajungerea la un acord", a declarat un diplomat al UE.

Bursa de la Hong Kong a scăzut cu 1%, în condiţiile în care turbulenţele din Europa au determinat investitorii să se orienteze către active mai puţin riscante.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare