De Nina Cotorobai
Şeful sanitar rus, Ghenadie Onişcenco a declarat că numai în decurs de o săptămână, după verificarea a 14 loturi de vin moldovenesc, în peste 43 de mii de sticle a fost depistat un conţinut ridicat de dibutilftalat. Anterior, Onişcenco a prevenit autorităţile despre pericolul acelei substanţe asupra sănătăţii.
Acum, serviciul sanitar rus a rebutat aproape un milion de litri de vin moldovenesc şi a fost iniţiată procedura de reexport a băuturilor alcoolice.
Amintim că la începutul lunii iulie, zeci de camioane încărcate cu vinuri moldoveneşti au fost blocate la vama Solnţevo, de lângă Moscova. Atunci, şeful sanitar de la Moscova a declarat că vinurile moldoveneşti sunt pentru a vopsi gardurile. Pe de altă parte, analiştii economici, dar şi vinificatorii calificau acţiunile Rusiei, drept politice. Experţii presupun că, anume decretul lui Mihai Ghimpu, prin care 28 iunie a fost desemnată “Ziua ocupaţiei sovietice” a reprezentat, de fapt, motivul problemei vinului moldovenesc. De asemenea, analiştii presupun că ruşii s-au suparat pe declaraţia preşedintelui interimar, Mihai Ghimpu, care a cerut ca Federaţia Rusă să-şi retragă trupele, de urgenţă.
Nu este pentru prima dată când ruşii sunt nemulţumiţi de vinul moldovenesc. Moscova a impus embargou vinurilor moldoveneşti în 2006. Menţionăm că şi atunci analiştii calificau această decizie, drept una politică. Experţii au subliniat că, Rospotrebnadzor a introdus embargoul, după ce Chişinăul tot a declarat că, trupele ruseşti trebuie retrase din Moldova. Pe de altă parte, Rospotrebnadzor a motivat atunci gestul său, prin faptul că producţia vinicolă din Republica Moldova nu corespunde normelor sanitare.