De Catalina Gromov
"În Republica Moldova va exista o competiţie pe piaţa farmaceutică, în urma căreia vom avea parte de medicamente şi echipamente performante la preţuri reale" este mesajul prim-ministrului Vlad Filat, care a participat ieri la inaugurarea celei de-a XVI-a ediţii a Expoziţiei internaţionale specializate „MoldMEDIZIN & MoldDENT.
Întrebat de presă care este situaţia privind micşorarea preţurilor la medicamente, Vlad FILAT a spus că acestea au început să se ieftinească şi că la sfîrşitul anului va fi definitivată o reglementare strictă în ceea ce priveşte stabilirea preţurilor la produsele farmaceutice. Sînt prevăzute şi alte acţiuni în acest sens, precum finalizarea Registrului medicamentelor, care nu va permite majorarea nejustificată a costului la acest tip de produse.
Prim-ministrul a declarat acestea, după ce s-a documentat asupra evoluţiei preţurilor la medicamente. Ministrul Sănătăţii, Vladimir Hotineanu l-a informat pe Vlad FILAT că, în ultima vreme, preţurile la medicamente au scăzut cu pînă la 22% şi că în această direcţie activează deja Biroul pentru preţurile la medicamente, instituit în cadrul Ministerului.
Premierul le-a dorit organizatorilor și participanților, de la inaugurare să-și extindă relațiile de parteneriat, care să conducă la prestarea unor servicii medicale de calitate cetățenilor și la dezvoltarea sistemului național de sănătate.
Inaugurarea se desfășoară între 7 și 10 septembrie, la Centrul Internaţional de Expoziţii “Moldexpo” S.A.
În cadrul ediţiei din anul curent a expoziţiei “MoldMEDIZIN & MoldDENT" participă 83 de producători şi distribuitori de tehnică medicală şi de laborator, produse farmaceutice şi instrumentar stomatologic, cu 18 participanţi mai mult decît la ediţia anterioară. Aceştia sînt din Republica Moldova, Federaţia Rusă, România, Ucraina, Italia, Turcia şi Islanda. În cadrul expoziţiei vor avea loc seminare tematice şi Congresul al XV-lea al Asociaţiei Stomatologilor din Republica Moldova.