Vezi cum a sărbătorit Cehia "Zilele Culturii și Vinului Moldovenesc" (VIDEO)

 De Cătălina Gromov

Chișinău(Moldova.ORG) — În Republica Cehă au fost orgatizate Zilele culturii și Vinului Moldovei. Astfel, în mai multe orașe cehe au avut loc acțiuni de promovare a imaginii tării și a produselor moldovenești. Evenimentul a avut loc în perioada 26-30 octombrie 2010 și s-a produs la inițiativa Ambasadei RM la Praga, de comun cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova, importatorul băuturilor alcoolice "MoldVirtCZ".

Zilele Culturii și Vinului au început la 26 octombrie, în sala,,Majakovski” a Palatului ,,Narodny Dum” din Praga. Ceremonia a fost deschisă de către Ambasadorul Republicii Moldova la Praga, Ștefan Gorda și a intrunit peste 600 de persoane, inclusiv conducerea Ministerelor Agriculturii din cele două țări. Președintele Camerei Agrare, Secretarul General al Ministerului Afacerilor Externe ai Republicii Cehe, ambasadori străini acreditați la Praga și reprezentanți comerciali ai statelor străine, factori de decizie din cadrul Ministerului Industriei și Comerțului, Președintele și Guvenul Ceh, administrației publice locale, manageri ai unor companii și bănci cehe, jurnaliști, lideri de opinie și cunoscuți oameni de cultură. La manifestație au participat și liderii comunității moldovenilor din Republica Cehă precum și studenții din Republica Moldova care studiază la Praga. Participanții la eveniment, au avut posibilitate să facă cunoștință și cu lucrările pictorului moldovean Teodor Buzu, precum și o expoziție de fotografii cu imagini din Moldova. Publicul a apreciat foarte mult și arta muzicală a Moldovei invitat fiind muzicianul Constantin Moscovici, acompaniat de un colectiv artistic din țară. Companiile specializate din Moldova și-au  expus producția reprezentativă pentru respectivele branduri. Fiecare reprezentant comercial a avut posibilitatea să facă prezentarea produsului său, insoțit de imagini proiectate pe ecran.

Prima zi a fost dedicată promovării imaginii tării noastre a vinurilor și culturii moldovenești, acțiune vizitată de peste 1300 de persoane. Ziua a doua a fost alocată prezentării vinurilor și divinurilor moldovenești pentru reprezentanții cercurilor de afaceri ai Republicii Cehe, având ca scop stabilirea contactelor între agenții economici din cele două tări. În cea de-a treia zi, întreaga delegație moldovenească a plecat în or. Plzen, la hotelul Mariott, unde a avut loc prezentarea produselor celor 23 de companii. La expoziția de la hotelul Mariott au participat reprezentanți ai mediului de afaceri, managerii hotelurilor și conducerea orașului, precum și oameni de cultură.

În orașul Plzen, tot în acea perioadă a fost inaugurat primul magazin specializat de vinuri moldovenești în or. Plzen. Acțiunile au continuat în sala de expoziții a hotelului Kilian din stațiunea montană Lipno, prezentarea fiind făcută pentru oamenii de afaceri, managerii hotelurilor și restaurantelord în regiunea sudică a Cehiei.

La evenimentul organizat în Cehia, au participat 23 de companii ai complexului vitivinicol al Republicii Moldova. Printre acestea se numără: ÎM "Basarabia Lwine Invest" SRL; SA "Migdal P"; CV "Cricova" SA; SA "Combinatul de vinuri Taraclia"; ÎCS ,,DK Intertrade" SRL; "Vinăria Nobilă” SRL; ÎM "Dionissos Mereni" SA; ÎCS "Moldavskii Standart" SRL; SA "Romănești”; SA "Agrovin Bulboaca"; "Ampelos" SRL; ÎCS "Suvorov Vin"; SA "Barza Albă"; SC ,,Tomai Vinex" SA; SA "Aroma"; ÎM "Vinăria Bostavan" SRL; "Buket Moldavii"; TVC "KviNT"; Făutor SRL; SC "Mezalimpe"; "Basavin&Co" SRL; ÎM "Lion Gri" SRL și "Vindicum" SRL.

Vezi video!
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare