Marea Britanie va acorda Irlandei un împrumut bilateral, de aproximativ 8 miliarde euro

Marea Britanie va oferi Irlandei un împrumut bilateral de aproximativ 7 miliarde de lire (8 miliarde euro), în cadrul ajutorului financiar pe care Europa şi FMI îl vor aduce conducerii de la Dublin, a anunţat luni ministrul britanic de Finanţe, George Osborne, transmite AFP.

El a precizat că Marea Britanie s-a angajat să contribuie la planul de ajutor pus în aplicare de UE şi FMI printr-un ‘împrumut bilateral’, adică un împrumut de la stat la stat, şi nu prin intermediul UE, ‘pentru a arăta că nu vrem să luăm parte la un mecanism permanent de salvare în cadrul euro’.

Marea Britanie nu este membră a zonei euro şi nu participă la Fondul European de Stabilitate Financiară (FESF), iniţiat în primăvară, în scopul ajutorului pentru statele membre ale Uniunii Monetare care au dificultăţi bugetare.

Întrebat cu privire la valoarea acestui împrumut bilateral, Osborne a precizat că acesta va fi încheiat în următoarele zile, şi că va fi de aproximativ 7 miliarde de lire.

Deşi unii deputaţi conservatori s-au opus ideii unei contribuţii din partea Marii Britanii la planul de salvare, ministrul a argumentat că ‘este în interesul nostru naţional să contribuim la efortul internaţional pentru a ajuta Irlanda’, subliniind puternica legătură între economia irlandeză şi cea britanică.

După o săptămână de tensiuni, Irlanda a capitulat şi a cerut – aşa cum a făcut Grecia în luna mai – salvarea de la UE şi Fondul Monetar Internaţional, după ce premierul irlandez Brian Cowen a anunţat restructurarea sistemului bancar şi un plan drastic de austeritate, cu creşteri impozitare şi reduceri ale cheltuielilor publice.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare