Mariana Nicolaev/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Mulţi dintre oamenii de la oraş, care trăiesc în apartamente, nu o dată le-a trecut prin gând schimbarea blocurilor pe case pe pământ, dar tot la oraş, însă de cele mai multe ori aceste gânduri rămân ne materializate, cauza principală care influenţează acest lucru fiind preţurile excesiv de mari.
Unele case de locuit depăşesc valoarea de jumătate de milon de euro, iar cel mai scump sector al Chişinăului din acest punct de vedere este Buiucani.
Dacă căutaţi o casă, în jurul căreia veţi putea admira splendoarea naturii şi mai vreţi ca aceasta să fie deja şi reparată, atunci soluţia o puteţi găsi pe strada Ştefan Neaga, în vecinătate cu parcul Dendrariu. Imobilul are două nivele şi este dotat cu încălzire autonomă, însă pentru aceaste comodităţi veţi fi nevoiţi să scoateţi din buzunar 550 000 de euro. La Alba Iulia puteţi găsi un imobil cu trei nivele, dacă sunteţi dispuşi să achitaţi pentru ea 321 mii de euro.
Cu toate că Buiucani este considerat cel mai scump sector, tot aici pot fi găsite case de locuit şi sub 100 000 mii de euro. De exemplu, pe str. Milano, o casă cu garaj, beci, încălzire autonomă şi un lot aferent de 2,5 ari valorează 65 000 de euro.
În clasament, Buiucani este urmat de Centru, unde valoare imobilelor se urcă până la peste 350 000 de euro. În centrul capitalei, în vecinătatea Parlamentului, valorează 360 000 de euro. Are trei nivele, 12 camere, dintre care trei sunt băi.
Case la preţuri mai modeste pot fi găsite în spatele hotelului Chişinău. Spre exemplu, un imobil cu lot aferent de 5 ari costă 125 000 de euro.
La Botanica valoarea unei case nu depăşeşte valoarea de 200 000 mii de euro. La Ciocana 150 000 de euro, cel mai ieftin sector în acest caz este Râşcani, valoarea imobilelor se estimează la 120 000 euro.
Analiştii imobiliari spun că preţul caselor de locuit este influenţat de amplasare, utilităţi, suprafaţă, dacă este mobilat, gradul de uzură şi de lotul aferent.