Elveţia se bate cu propriul franc

De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Banca Naţională a Elveţiei (SNB), a ajuns să lupte cu moneda proprie.

Astăzi, 10 august, a făcut un anunţ, că va pompa mai mulţi franci pe piaţă pentru a opri avântul francului faţă de dolarul american şi moneda unică europeană.

Banca Centrală a Elveţiei, a precizat că va mări conturile de virament ale băncilor comerciale, de la 80 miliarde de franci, câşi sunt în prezent, până la 120 de miliarde de franci.

În plus, SNB va derula tranzacţii de tip swap valutar pentru a scădea valoarea francului, care în ultimele zile s-a apreciat masiv ca urmare a interesului investitorilor pentru valori sigure.

Într-un comunicat al principalei instituţii financiare a Elveţiei, “Supraevaluare masivă a francului elveţian reprezintă o ameninţare la adresa evoluţiei economiei Elveţiei şi a crescut şi mai mult riscurile la adresa stabilităţii preţurilor”.

În aşa fel SNB, a strâns la perete francul elveţian, axându-şi privirile pe orice mişcare a acestuia.

Şi în Republica Moldova, francul elveţian a atins un maxim istoric în cursul zilei de miercuri, 10 ugust, Banca Naţională a Moldovei stabilind un curs de referinţă de 15.4054 lei, pentru un franc elveţian, în creştere cu 0,39 bani faţă de cursul de marţi stabilit la 15.0062 lei pentru un franc elveţian.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare