Marea Britanie, s-a împrumutat mai puţin decât anul trecut

De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Conducerea Marii Britanii, în luna iulie, a împrumutat cu mult mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Împrumutul net al sectorului public al Angliei, care nu include ajutoarele financiare şi ajutorul instituţiilor financiare, în iulie, a constituit 20 milioane de lire sterline, sau altfel spus, 33 milioane de dolari americani.

Experţii însă, se aşteptau la o cifră aproximativ, de 2,5 miliarde lire sterline, adică, 4,1 miliarde de dolari.

În iulie 2010, datoria externă a Angliei, a constituit, 3,5 miliarde de lire sterline (5,8 miliarde de dolari).

Banca Centrală a Angliei, la începutul lunii august, a redus prognoza de creştere a Produsului Intern Brut, din cauza declinului în care se află economia mondială în ansamblu.

Este de aşteptat că, creşterea economică a ţării, în cel de-al 4-lea trimestru, să constitue 2% în calculul total anual. Mai devreme, banca, se aştepta la o creştere generală de circa 2,5 la sută.

După doi ani de creştere economică continuă în Marea Britanei, ţara se va confrunta cu o majorare stabilă, nu mai mare de 2,7 la sută.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare