De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Excluderea Greciei din zona euro,nu va ajuta nici într-un fel moneda unica europeană să depăşească cea mai grea criză suveranp, din istoria sa.Acesta, este punctul de vedere al cancelarului german Angela Merkel.
„Eu nu caut ieşirea din impasul în care ne aflăm, prin ieşirea unei ţări din zona euro, deoarece acest pas, ar putea provoca o reacţie periculoasă în lanţ ”- a declarat cancelarul.
Aceasta, a fost reacţia cancelarului german la propunerea unor politicieni, care au venit cu ideea, de a exclude Grecia, din rândurile ţărilor membre a zonei euro. În special, această cerinţă, a fost susţinută, de ţeful comisiei parlamentare, pentru afacerile interne, creştin-democratul Wolfgang Bosbah.
În acest sens, Merkel, a fost susţinută şi de preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy. Care a declarat: „Ieşirea din zona euro, ar crea mai multe probleme, atât pentru ţara în sine, cât şi pentru întreaga zonă euro”.
În acelaşi timp, atât cancelarul german, cât şi preşedintele Consiliului Europei, au solicitat conducerii de la Atena, să meargă în întâmpinare şi să aplice noi măsuri, care ar duce, la reducerea datoriilor fiscale.