De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Iulie, a fost o lună favorabilă pentru remitenţele Republicii Moldova, ele înregistrând o creştere de 14,6 puncte procentuale, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Chiar dacă remitenţele din iulie, au fost surprinse pe un făgaş de majorare, acestea, au fost sub nivelul creşterii maxime de 20,8 la sută, atenţionează Banca Mondială a Moldovei.
Analiştii, pe de altă parte, zic că se aşteptau la rezultate şi mai frumoase, dat fiind faptul că cetăţenii moldoveni, care sunt angajaţi peste hotarele ţării, au început să primească mai mult.
Transferurile efectuate de persoanele fizice, în luna iulie, s-au cifrat la 138,21 milioane dolari SUA, față de 120,54 milioane, înregistraţi în iulie anul 2010.
În primele șapte luni, valoarea remitențelor a ajuns la 781,23 milioane dolari, cu 126 milioane mai mult decât în perioada respectivă a anului precedent. Cel puțin 40% din transferuri în luna iulie au fost efectuate în dolari SUA, 42,7 la sută în euro și 17,3% în ruble rusești. Ponderea rublei în transferuri a fost cea mai înaltă din acest an.
Cea mai mare pondere a remitenţelor, în primul semestru al acestui an, au fost înregistrate de către cetăţenii Republicii Moldova, care se află la muncă în ţările din CSI, acestea s-au cifrat la nivelul de 63 la sută din total.