Mai multe bănci au nevoie de recapitalizare urgentă

De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Agenţia pentru reglementarea pieţelor financiare, în persoana lui Jean-Pierre Jouyet, vine cu veşti proaste.

Acesta a afirmat că între 15 şi 20 de bănci comerciale din Europa, au nevoi de recapitalizare. “Există într-adevăr o problemă în Europa în privinţa capitalizării băncilor. Există între 15 şi 20 de bănci în Europa care au nevoie să fie recapitalizate”, a afirmat Jean-Pierre Jouyet.

Reprezentantul AMF, a anunţat foarte alarmat, despre situaţia îngrijorătoare de pe pieţele financiare. Înrăutăţirea acestor indicatori, ar putea trage după ei, întreaga economie mondială în recesiune.

Factorii primordiali, care şi-au jucat rolul la înrăutăţirea până la acest nivel, a fost: nivelul excesiv de mare al datoriei din Japonia, situaţia confuză şi dezechilibrată din Statele Unite ale Americii, acolo unde încercările de impulsionare a economiei au suferit fiasco şi criza de proporţii din Uniunea Europeană.

Pentru a aduce câtuşi de puţin la condiţii starea Agenţia pentru reglementare pieţelor financiare, şeful acesteia, a cerut insistent, implimentarea unor măsuri urgente, la nivel internaţional, din partea Europei, SUA, şi a Fondului Monetar Internaţional.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare