De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Investitorii din Qatar au semnat un acord prin care se angajează să facă investiţii de proporţii în economia Greciei. Suma investiţiilor probabile, vor atinge valoarea de 1,2 miliarde de euro. Banii vor fi investiţi în companiile care se ocupă de extragerea aurului din nordul Greciei, care, potrivit experţilor, vor aduce ţării, 1500 de noi locuri de muncă.
Acordul a fost semnat în Atena, în prezenţa prim-ministrului grec George Papandreou şi a emirului din Qatar, Hamad Bin Khalifa Al Thani.
Este cunoscut de asemenea că înainte de acest acord, Qatar a fost interesat de achiziţionarea unui port, însă nu a mai avut loc înţelegerea între cele două state. Investitorii qatari, au mai fost intereasaţi să investească şi în domeniul imobiliar, pe teritoriul fostului aeroport internaţional de pe riviera Atenei.
Grecia este însă în aşteptarea tranşei salvatoare din partea creditorilor străini. Fără aceste miliarde, statul elen, nu va mai fi în stare să achite salariile şi pensiile.