De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Din 2007 Republica Moldova, a fost cea care a mers în întîmpinarea agenţilor economici, impuâţndu-le o taxă cu cotaţia 0 pentru profitul reinvestit.
De anul următor, 2012, lucrurile vor lua o puţin altă întorsătură. Aşa cum în urma prevederilor devreme , era stupulat că în Politica bugetar-fiscală destinată anului 2012, acest impozit va fi revizuit şi restabilit la o valoare de 12 puncte procentuale. În aşa fel, în cadrul zilei de ieri, s-a revenit la aceste discuţii, stabilind prin vot, noua valoare a impozitului pe venit a agenţilor economici şi întreaga Politică bugetar-fiscală pentru anul 2012.
Ministrul de Finanţe, Veaceslav Negruţă, a fost cel care a încercat să explice importanţa acestei taxe, iar printre argumentele forte aduse, s-a numărat: necesitatea asigurării funcţionalităţii instituţiilor de stat. Deoarece, după cum menţionează oficialul, cheltuielile în anul viitor, se vor aprecia cu 4 miliarde de lei.
Printre pachetele de legi, aprobate de către Guvern ieri, 12 octombie, şi care rezultă o modificare a Politicii bugetar-fiscale pentru anul 2012, au mai fost: ajustarea accizelor la produsele petroliere la rata inflaţiei prognozată pentru 2012, majorarea accizelor la importul de autoturisme, menținerea TVA la zahăr de la 8%, restituirea TVA-ului timp de 6 luni, nu în 45 de zile cum era până acum, introducerea impozitului unic în mărime de 4% din venitul obţinut de către micul business, anularea accizelor pentru vinul din struguri proaspeţi şi mustul de struguri, dar și alte modificări.
În acest fel, cu modificările enumerate mai sus, Politica bugetar-fiscală, a anului viitor, urmează să ajungă în Parlamentul Republicii Moldova.