Grecia, este rana ce oprește Europa pe loc

De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Astăzi, în cadrul unei reuniuni, băncile creditoare ale Republicii Elena, s-au reunit pentru a mai face o ofertă acesteia, de a reduce propriile datorii publice ale țării.

Un purtător de cuvânt al grupului întrunit astăzi, a transmis, "O nouă ofertă importantă a fost făcută ieri (marţi n.r.) de către Charles Dallara, director general al IFI, în numele investitorilor privaţi".

IFI a făcut pe 21 iulie o primă ofertă de reducere a dobânzilor aplicate datoriilor elene, precum şi de extindere a maturităţii acestora.

Conform intențiilor pe care le-au prezentat grupul de lucru, valoarea nominală a obligaţiunilor Greciei ar fi fost redusă cu 21%.

Potrivit grupului, valoarea nominală a obligaţiunilor Greciei ar fi fost redusă cu 21%.

Oferta nu s-a materializat, iar ţările europene, în frunte cu Germania, susţin termeni mai favorabili pentru Grecia, care să ducă la o reducere de minim 50% a datoriilor, respectiv cu 100 miliarde de euro.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare