De câteva zile, consumatorii și drepturile acestora sunt pe agenda de discuții a Ministerului Economiei, să sperăm că acest lucru nu este o întâmplare.
Dacă e să credem celor declarate de viceministrul Economiei, Octavian Calmâc, atunci Ministerul Economiei va elabora o nouă Strategie a protecţiei consumatorilor pentru perioada anilor 2013 -2020.
Oficialul Ministerului Economiei a mai spus: „În anul curent, în scopul trasării obiectivelor de perspectivă, Ministerul Economie va elabora o nouă Strategie în domeniul protecţiei consumatorilor pentru perioada anilor 2013-2020 şi va completa cadrul legislativ prin promovarea Legii privind Controlul de Stat care are drept scop reglementarea controalelor agenţilor economici”.
Viceministrul Economiei a informat că în scopul promovării intereselor consumatorilor, pe parcursul Săptămânii informării organizate de către Ministerul Economiei, vor avea loc un şir de consultări a consumatorilor şi a agenţilor economici în oraşele Nisporeni, Ialoveni, Briceni, Cahul, Călăraşi, Leova, Bălţi şi Ceadîr-Lunga.
De asemenea, experţii din domeniu vor avea întâlniri cu consumatorii în cadrul a cinci centre comerciale mari din Chișinău.
Este de menționat, că pe parcursul anului 2011, către instituţia de protejare a drepturilor consumatorilor au fost adresate circa 900 de petiţii dintre care 350 de conflicte au fost soluţionate pe cale amiabilă, în 385 de cazuri au fost depistate neconformităţi urmate de amenzi, în restul cazurilor nu au fost depistate încălcări.
De la începutul anului curent au fost înregistrate deja 250 de petiții din partea consumatorilor.