Ministrul bulgar al economiei: Nu vom intra în conflict cu România pentru gazele naturale din Marea Neagră

„Bulgaria nu intenţionează să intre în conflict cu România asupra depozitelor de gaze naturale aflate în Marea Neagră”, a declarat ministrul bulgar al Economiei, Energiei şi Turismului, Delyan Dobrev, referindu-se la suprafaţa de 17 km pătraţi, bogată în resurse naturale, ridicată de ministrul român al afacerilor externe Cristian Diaconescu în primavara lui 2012, transmite Hotnews.ro, cu referire la site-ul bulgar Novinite.

România a declarat recent că disputa în acest sens poate fi rezolvată de curţile internaţionale de arbitraj în baza principiului distanţelor egale. O dispută similară cu Ucraina a fost deja câştigată de statul român.

La rândul său, Bulgaria vrea cu orice peţ să rezolve problema pe cale amiabilă, prin discuţii.

Potrivit ministrului bulgar al economiei, Guvernul Bulgariei a iniţiat recent o reformulare a moratoriului privind extracţia şi exploatarea gazelor, care a intrat în vigoare la începutul anului 2012.

De asemenea, acesta a ţinut să amintească că anume România a fost cea care a descoperit 40 miliarde de metri cubi de gaz în zona sa de exploatare din Marea Neagră, Bulgaria fiind gata să înceapă căutările în speranţa unor rezultate impresionante.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare