Agricultorii sunt sărbătoriți, dar sărbătoarea-i pentru ,,STAT”/ ANALIZĂ

Agricultorii ar fi putut uita de probleme, însă doar pentru câteva ore, cât a durat concertul de la Palatul Național organizat cu ocazia Zilei Agricultorului, sâmbătă. De sărbătoare s-ar fi bucurat doar statul, odată ce a mărit impozitele, ba chiar introduce și altele noi. Politica bugetar fiscală pentru anul 2013 întristează agricultorii și bucură buzunarele bugetului de stat.

Ar fi uitat de probleme, dar pentru câteva ore. Câteva sute de fermieri au avut parte de un spectacol fastuos la Palatul Naţional, organizat cu ocazia Zilei Agricultorului. Concertul nu a diminuat nemulţumirea faţă de politica bugetar-fiscală pentru anul viitor.Agricultorii zic că a fost ”o sărbătoare frumoasă, o sărbătoare aşteptată pentru populaţie. În privinţa impozitării e o problema mai grea, trebuie să ai ceva rezerve pentru a plăti, însă nu sunt rezerve." Pentru a le unge ochii cu miere, autorităţile le-au făcut mai multe promisiuni, ba chiar și i-au asigurat că impozitele nu vor fi reduse. Nemulțumirea agricultorilor poate duce la noi scandări în adresă autorităților.

Nu se știe cum, dar vor achita impozitele
Și totuși agricultorii vor trebui să plătească pentru prognoza exagerat de optimistă a guvernanților. Autorităţile spun că nu vor reduce impozitele. "Datorită muncii dumneavoastră, astăzi putem spune că, consecinţele acestei crize sunt minime. Noi vom face tot ce este posibil să dezvoltăm sistemele de irigare, să aducem în interiorul ţării apă, să vă uşurăm accesul la piaţă. Vom depune eforturi să avem o reţea de pieţe civilizate", a promis ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov. La moment se negociază extinderea pieței vinicole și în China.

Producătorii agricoli spun că nu ştiu, deocamdată, cum vor plăti impozitele anul viitor. "Pierderile pe care le-am suportat, dispunem de 20 de hectare de pământ, cam nu prea îmi dau voie să uit ce-a fost, nu prea suntem de acord cu 20 de procente care ne aşteaptă să le plătim în haznaua statului. Foarte greu se întorc banii înapoi de la stat." În primele nouă luni ale acestui an, volumul producţiei agricole s-a redus cu aproape 22 la sută. Scăderea a fost provocată de seceta cumplită din acest an, care a provocat pierderi de aproape 3 miliarde de lei.

"Să vină cu un alt proiect, mai pesimist. Sau mai rezervat. Să iniţieze procesul de elaborare a unei strategii, a unui buget pe o creştere de un procent sau chiar mai puţin", este opinia expertului economic, Dumitru Budianshi. "Sigur noi putem pune la îndoială prognoza macroeconomică. Că nu va creşte cu 5% în anul viitor, ci va creşte cu 3,5%. Într-un fel, împreună cu colegii din Parlament ne-am asumat aceste riscuri că vom fi în situaţia ca să venim cu rectificările necesare", a declarat ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţa.

Noi izvoare financiare pentru bugetul de stat
Cu toate că agricultorii sunt speriați de impozitele și așa grase, pe care trebuie să le plăteasca, statul își dorește introducerea unei noi amenzi pentru această categorie de antreprenori. Necultivarea pământului se pedepseşte cu amenzi. Un proiect de lege în acest sens a fost propus de către Guvern. Potrivit ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, era necesară această măsură, pentru că necultivarea terenurilor agricole favorizează achiziţionarea acestora în scopuri speculative. Astfel, persoanele care nu vor distruge buruienile de pe terenurile lor vor trebui să achite o amendă între 400 şi 3.000 de lei. Persoanele juridice care îşi vor lăsa neprelucrate terenurile, vor fi amendate cu sume cuprinse între 3.000 şi 10.000 de lei.

"Avem mari probleme cu cei care nu lucrează şi nu igienizează, iar astfel se contaminează terenurile agricole ale celor care le muncesc. Sunt mulţi care cumpără terenurile, ca să le vândă la un preţ mult mai mare. Cei care procură terenurile, trebuie să investească şi în cultivarea lor. Sper că astfel se va reduce suprafaţa terenurilor agricole necultivate", a declarat Bumacov.

Şi autorităţile din Găgăuzia pregătesc un proiect de lege pentru a sancţiona proprietarii de terenuri agricole din autonomie care nu-şi lucrează pământul un an şi mai mult. În Găgăuzia, amenda ar putea constitui 10 la sută din costul lotului de pământ.

Totodată, ministrul a fost întrebat ce se va întâmpla dacă persoanele sărace sau bătrânii care deţin terenul nu vor putea distruge buruienile. "Fermierii sunt cei care lucrează terenurile agricole. Dacă sunt persoane care nu pot lucra şi deţin terenuri, este în folosul lor să le vândă sau să lea dea în arendă. Pentru că ei beneficiază de grâu, floarea soarelui sau zahăr. Nu este nici un sens ca ele să fie necultivate şi să se contamineze terenurile vecine", a reacţionat Vasile Bumacov. Legea ar putea intra în vigoare la 12 luni de la data publicării în Monitorul Oficial.

Sunt așteptate noi scandări în adresa guvernanților
Această săptîmâna, fermierii vor decide cum vor protesta faţă de politica fiscală din 2013. Preşedintele "Uniagroprotect", Alexandru Slusari, a declarat pentru Publika TV, că până acum, nicio autoritate nu a ţinut cont de propunerile agricultorilor, pe marginea politicii fiscal, părere pe care o susțin și reprezentanții Expert Grup. "Cu părere de rău, sunt nevoit să constat că nici o propunere de a noastră, ce ţine de modificarea politicii fiscale pentru anul viitor, nu a fost luat în calcul. Pe 27 noiembrie am de gând să convoc şedinţa Consiliului "Uniagroprotect". Discutăm toate aspectele ale problemei, ne mai înţelegem cu alte organizaţii de fermieri şi după aceasta luăm decizia finală", a declarat preşedintele "Uniagroprotect", Alexandru Slusari.

Anterior, Centrul analitic independent "Expert-Grup" a concluzionat că, anul acesta, Guvernul a bătut recordul în privinţa lipsei de transparenţă în procesul de elaborare şi adoptare a proiectului Legii bugetului de stat. Reprezentanţii societăţii civile spun că Ministerul Finanţelor putea lăsa mai mult timp pentru dezbateri publice pe marginea proiectului Legii bugetului de stat pentru 2013. Anul acesta, proiectul a fost publicat pe site-ul ministerului pe 21 septembrie, iar peste cinci zile documentul a fost aprobat de Guvern. În plus, potrivit experţilor, cele cinci la sută care au fost luate ca bază pentru creşterea economică din anul viitor sunt o prognoză exagerată. La rândul lor, reprezentanţii organizaţiilor de fermieri s-au plâns că autorităţile ignoră cu desăvârşire propunerile şi doleanţele lor.

"Din ceea ce noi am propus şi am cerut la întâlnirile noastre, pur şi simplu, nicio propunere n-a fost acceptată. Noi constatăm că dialogul instituţiilor statului cu societatea civilă, cel puţin, cu sectorul nostru, este unul formal şi, pentru noi, chiar umilitor", a declarat preşedinte al Federaţiei Naţionale a Fermierilor, Vasile Mârzenco.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare