Polonia se află printre primele 10 țări cu care Republica Moldova efectuează operațiuni de import și export. Dintre țările Uniunii Europene, Polonia este cel mai mare importator de vinuri moldovenești. Despre aceasta a anunțat președintele țării, Nicolae Timofti, în cadrului deschiderii Forumului moldo-polonez al oamenilor de afaceri.
„Vreau să știți că prețuim acest interes pentru vinurile noastre, în condițiile în care în ultimii ani, din motive cunoscute, a trebuit să reorientăm exporturile de vinuri către alte piețe decât cea tradițională”, a ţinut să precizeze Nicolae Timofti.
Totodată, Timofti a făcut o incursiune în trecut. „Istoria cooperării economice moldo-poloneze este veche și acest lucru ar trebui să ne dea încrederea că putem reuși. Ne cunoaștem de secole și aș aminti aici doar despre primul acord comercial semnat între Țara Moldovei și Regatul polon, care datează încă din 1408, care oferea negustorilor din Lvov privilegii de comerț și tranzit dinspre Marea Baltică către Marea Neagră”, a subliniat preşedintele.
Menţionăm că investiţiile poloneze în Republica Moldova se ridică la aproape 14 milioane de dolari americani.