Până ieri, pe străzile Chișinăului s-au topit aproximativ 6 milioane de lei. Ei s-au evaporat odată cu munca drumarilor efectuată în perioada 4-17 decembrie. Se pare că zăpada nu doar e rece, dar și fierbinte.
Milioane de lei îngropate în mormanele Chișinăului de zăpadă
Pe străzile Chişinăului au fost efectuate lucrări de presurare a materialului antiderapant, în valoare de şase milioane de lei. Potrivit responsabililor de la Direcţia Transport a Primăriei, unităţile specializate au lucrat zi şi noapte, pentru a asigura o circulaţie în condiţii normale, cel puţin pe străzile principale. Mai dificil le este şoferilor, care circulă pe străzile adiacente.
"Am avut intervenţii în fiecare noapte, dar şi ziua. În noaptea de 11 spre 12, au lucrat 33 de unităţi specialize, care au împrăştiat material anrtiderapant. În noaptea de 16 spre 17 a fost mai dicifil, au fost implicate toate utilajele, chiar şi un ventilator la drumul dinspre Băcioi, unde stratul de zăpadă era de până la 1,5 metri. Cu ajutorul Poliţiei Rutiere se circula pe o bandă. Pe străzi, în perioada 4-17 decembrie, a fost presurat material antiderapant, valoarea lucrărilor constituind circa 6 milioane de lei", a comunicat un responsabil din cadrul Direcţiei Transport, pentru Publika.
,,Mai multe maşini au ieşit din funcţiune în această noapte. "Pe 12 am intervenit cu 14 unităţi HAKO şi 21 de tractoare, permanent s-au curăţit staţiile. Sâmbătă s-a lucrat cu 16 unităţi de transport, a fost zi de lucru pentru toţi angajaţii întreprinderii municipale, sâmbătă au ieşit 7 unităţi HAKO. Azi noapte s-a lucrat cu 16 HAKO şi 21 de tractoare, de la 5 dimineaţa se lucrează, s-a reuşit 80% din lucrările planificate", a informat șeful Exdrupo, Emil Cheptănari. Deși muncitorii muncest dublu peste program, 16 ore în loc de 8, primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, a cerut ca, timp de 24 de ore, toate drumurile să fie curăţate. "Sarcina Exdrupo e ca oraşul să nu aibă nicio problemă în ceea ce ţine de circulaţie. Să ajungem şi noi ca şi ţările nordice, ca, timp de 24 de ore după stoparea ninsorilor, să revenim la normal".
Dezăpezirea drumurilor = 70 de milioane de lei
Mai mult de 50 de mln de lei vor fi utilizați pentru întreţinerea drumurilor pe timp de iarnă. Cifra a fost anunţată de către Ministerul Transporturilor, conform căruia, suma anunțată e mai mare cu 4 milioane decât cea din anul trecut.
Din suma totală de 70 de milioane de lei, 50 vor fi alocate pentru drumuri naţionale, iar 20 – pentru cele locale. Întreţinerea unui km de drum naţional pe timp de iarnă va constitui circa 15 mii lei şi aproximativ 3.400 lei un kilometru de drum local.
De asemenea, au fost depozitate circa 80.000 tone de material antiderapant, dintre care 20.000 tone de sare tehnică. În această iarnă amestecul de material antiderapant conţine o concentraţie de50% sare la 25 mii tone de material antiderapant şi respectiv 30% sare la 55 mii tone.
Totodată, o intervenţie a autospecialei şi a autogreiderului pentru distribuirea materialului antiderapant cu concentraţia de 30 % sare tehnică va costa 530 de lei/1 km de drum, iar pentru distribuirea amestecului antiderapant, cu o concentraţie de 50% sare tehnică, suma este de 675 lei/1km.