Vinurile moldoveneşti prezentate la Tokio

Peste 30 de vinuri ale producătorilor moldoveni au fost prezentate de curând la Tokio. Evenimentul a fost organizat de vicepreședinta Parlamentului Liliana Palihovici și ministrul Sănătății, Andrei Usatâi, aflați într-o vizită în Japonia în perioada 8 – 16 ianuarie.

La degustare au fost prezentate peste 30 de vinuri, inclusiv vinuri spumante, ale 10 producători moldoveni, majoritatea fiind apreciate de către specialiști ca fiind de înaltă calitate. Japonezii au fost în special interesați de vinurile produse din soiuri de struguri de origine locală și au încurajat producătorii moldoveni să aducă pe piața niponă astfel de vinuri.

Degustarea de vinuri moldovenești în capitala Japoniei s-a bucurat de prezența unor personalități notorii din mediul afacerilor, reprezentanți ai artelor, culturii, științei și bucătăriei tradiționale japoneze. Printre oaspeți s-au aflat compozitorul nipon cu renume mondial Arika Senju, soprana Maria Tatsumi, lectori și specialiști-tehnologi de la Institutul Vinului din Tokio și echipa revistei nipone The „Wine Kingdom”, specializată în prezentarea și analiza producătorilor de vinuri din toată lumea.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare