O piața modernă, care va aduna antreprenori de pe ambele maluri ale Nistrului, va fi construită la Fârlădeni

Peste câteva săptămâni vor demara lucrările de construcție a unei piețe moderne, în valoare de aproape 3 milioane de lei, în localitatea Fârlădeni, raionul Căușeni. Proiectul este finanțat de către Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, dar și cu contribuția autorităților locale și raionale. 

Potrivit postului regional de televiziune Studio-L, odată cu construcția pieții vor fi create aproape 100 locuri de muncă. Proiectul prevede construcția unei hale cu 60 de locuri, dintre care 20 pentru carne și 40 pentru produsele lactate. De asemenea, vor fi comercializate produse agroalimentare.

De câteva decenii în centrul localității Fârlădeni există o piață care adună vânzători și cumpărători din localitățile din împrejurime, inclusiv cele subordonate administrației de la Tiraspol – orașul Bender, Tiraspol, satele Gâsca, Chițcani, Protigalovca, Parcani etc. Primarul localității, Ion Gangan, spune că odată cu construcția pieții, localitatea va deveni mai atractivă pentru locuitorii din regiunea transnistreană, în special pentru antreprenorii de acolo, care își vor comercializa marfa la Fârlădeni.

Menționăm că localitatea Fârlădeni este situată la aproximativ 10 km de orașul Bender (Tighina). 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare