O misiune de experţi ai Fondului Monetar Internaţional va efectua o vizită în Republica Moldova în a doua jumătate a lunii septembrie, pentru a iniția dialogul de negociere a noului program de asistență al FMI pentru Moldova.
Despre aceasta a anunţat azi președintele Parlamentului, Igor Corman, după întrevederea cu reprezentantul permanent al FMI în Moldova, Armine Khachatryan.
În cadrul acesteia au fost abordate subiecte ce se referă la evoluțiile economice din Republica Moldova, inclusiv în realizarea programului cu FMI, precum și perspectivele de dezvoltare economică a țării.
Igor Corman a menționat importanța implementării agendei europene de reforme, inclusiv în domeniul economic, pentru a asigura stabilitatea macroeconomică și creșterea economică durabilă a țării. De asemenea, Corman s-a referit la politicile economice implementate, la modificările și completările din legislația națională în vederea creării condițiilor pentru dezvoltarea economică a țării.