China acordă Moldovei un grant nerambursabil în valoare de peste 3 mln de dolari

China oferă Republicii Moldova un grant nerambursabil, în valoare de preste 3 milioane de dolari. Suma a fost acordată în baza Acordului de cooperare economică și tehnică semnat astăzi de Premierul Iurie Leancă și viceministrul Comerțului Republicii Populare Chineze, Jiang Zengwei și va fi folosită pentru realizarea unor proiecte identificate în comun.

Oficialii au avut o întrevedere bilaterală în cadrul căreia a fost lansată inițiativa de a elabora o Strategie comună de cooperare moldo-chineză și de a intensifica activitatea comisiei mixte interguvernamentale pentru cooperare economică, se arată într/un comunicat al Guvernului. Strategia va identifica domeniile de interes comun în care pot fi aplicate proiecte de dezvoltare economică.

Iurie Leancă a îndemnat investitorii chinezi să participe la procesul de privatizare, lansat acum câteva zile în Republica Moldova. Oficialii au convenit asupra necesității de a mări cifra de export a vinurilor moldovenești în China, al cincilea ca mărime consumator de vinuri în lume și piața cu cea mai înaltă rată de creștere la nivel global.

La rândul său, oficialul chinez a subliniat că există toate premisele de intensificare a colaborării moldo-chinese, în special în domeniul investițional, de dezvoltare a infrastructurii și de intensificare a schimbului comercial. Delegația chineză a venit la Chișinău cu ocazia organizării unui Forum investițional moldo-chinez.

China, cea de-a doua ca mărime economie a lumii, este în prezent a patra cea mai importantă sursă de importuri pentru Moldova. Importurile din China au înregistrat o creștere de la 21 de milioane de dolari în 2003 la 416 milioane în anul 2012. Exporturile moldovenești în China au fost de 8,3 milioane dolari în anul 2012.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare