În Italia a fost înfiinţată o primă asociaţie pentru tinerii studenţi din Republica Moldova ş România. Asociaţiei „Gaudeamus” va ajuta tinerii să se încadreze în societate, precum şi să îşi soluţioneze problemele ce ţin de anii de studenţie în Italia, scrie Gazeta Basarabiei.
Potrivit sursei, tinerii au decis fondarea unei asociaţii care să răspundă exigenţelor noii generaţii de migranţi. Evenimentul a fost organizat de către un grup de studenţi de la universităţile din Bologna, Padova şi Veneţia şi tineri care au studiat sau urmează să studieze în Italia, originari din R. Moldova şi din România. Studenţi din alte localităţi, cum ar fi Milano, Roma şi Florenţa, şi-au exprimat dorinţa de a adera la asociaţie.
Necesitatatea creării unei astfel de asociaţii s-a născut din experienţa şi problemele cu care se confruntă studenţii aflaţi la studii în Italia: lipsa informaţiei în legătură cu obţinerea şi reînnoirea unor acte, dificultăţile la admitere, accesul la asigurare medicală etc.
Asociaţia îşi propune să lucreze în cadrul unor proiecte şi programe, să colaboreze cu alte asociaţii studenţeşti, să implementeze activităţi de socializare, să organizeze seminare şi conferinţe care să contribuie la dezvoltarea multiculturală a tinerilor.