S-a dat startul primului program din RM destinat copiilor din diasporă. Programul “Dor” va lua forma unei tabere de vară la Vadul-lui-Vodă. Aceasta este destinată adolescenților migranți cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani.
Ideea proiectului este de a-i aduce în Moldova pe copiii migranților moldoveni pentru a face cunoștință cu tradițiile și specificul național. Un obiectiv aparte este practicarea limbii române, pentru cei care nu o cunosc deloc. Proiectul se va desfășura în perioada 20-28 August 2013 în Republica Moldova, cu participarea a 20 de membri ai diasporei din diferite țări și 5 tineri din Republica Moldova.
“În urma vizetelor peste hotare, am constatat că problema copiilor migranților a fost întotdeauna cea mai stringentă. Copii selectaţi vor trece printr-o reapropriere la tot ceea ce este mai frumos în RM. Am decis să lucram cu copiii care se află într-o situație complicată. Cei care în ultimii trei ani nu au fost în Moldova sau care nu au fost deloc. Vrem sa-i ajutăm să se refamiliarizeze, să-i conectăm cu viața actuală din RM, cu tinerii de aici”, a declarat Victor Lutenco, șef Birou Relații cu Diaspora din Moldova.
Cheltuielile de deplasarea în RM sunt acoperite de Biroul pentru Relații cu Diaspora, cu excepția a 100 de euro, contribuția participantului.
Detalii despre condițiile de participare și criterii de eligibilitate, dar și formularul de aplicare, îl găsiți pe www.dor.md