Uneori toponimele te provoacă să porneşti la drum, pentru a afla de ce o localitate poartă un nume sau altul. Ştiut lucru, puterea sovietică avea măiestrie în a schimonosi toponimele sau chiar reboteza satele basarabene.
De data aceasta am pornit la Malinovscoe, Râşcani, localitate aflată la peste 180 de kilometri de Chişinău şi la circa nouă de centrul raional. Atestat documentar la 1437, de la începuturile sale satul Malinovscoe, Râşcani, s-a numit Balan. La toponimul sonor românesc autorităţile au renunţat după ce pe aici a fost prin trecere mareşalul Rodion Malinovski.
Deşi biserica „Acoperemântul Maicii Domnului” este în centrul satului, veche, dar păstrată bine, mai-marii de aici nu-i dau mare importanţă atunci când e vorbă de prezentarea localităţii. Se grăbesc să se laude cu monumentul lui Lenin, aflat chiar în faţa primăriei, cu aleea aşa-zişilor eliberatori, cu şcoala în care sunt promovate valorile şovine. Doar atunci când am întrebat despre biserică, ştiind că este de lemn, aceasta a fost adăugată la lista valorilor satului.
Sfântul locaş de aici a fost construit în anul 1880, prin dorinţa şi susţinerea materială a oamenilor de la Balanul Vechi, cum încă se numea satul. La 1961, în luna mai, la biserica „Acoperemântul Maicii Domnului” a fost oficiat ultimul serviciu divin. Timp de 28 de ani, aceasta a fost condamnată la tăcere. Oricum, nu a fost folosită în alte scopuri, în schimb, aşa-zişi colecţionari au furat literatură şi diferite odoare bisericeşti.
La 14 octombrie 1989, de Acoperemântul Maicii Domnului, la dorinţa şi insistenţa oamenilor din sat, biserica a fost redeschisă. În anii 1994 şi 2001, sfântul locaş a fost reparat şi este în continuare păstrat de către enoriaşi.