De la Chişinău până la Mănăstirea Nicoreni, aflată în nordul Basararabiei, e ceva drum… şi timp pentru a observa evlavia călătorilor când pe traseu apare vreo răstignire sau biserică. Sunt puţini cei care-şi fac semnul crucii şi tot mai mulţi privesc cu ignoranţă la simbolurile credinţei strămoşeşti. Discuţiile se consumă în lamentări despre viaţă grea, bani puţini şi lume anapoda. Totuşi, din când în când, poţi auzi: „Of, Doamne!”, „Ferească Sfântu!” sau „Doamne, ajută!”. E o intuiţie a lor în puterea divină şi o idee poate neînţeleasă până la capăt că în inima omului mereu e împlinire dacă-şi lasă viaţa în mâinile Domnului.
Era spre chindii când am ajuns la Nicoreni, Drochia, şi am am ieşit din autobuz la una din staţiile din sat. Prins cu gândul la discuţiile oamenilor, nu am întrebat cum pot ajunge la Mănăstirea Nicoreni. Astfel, m-am pomenit că aceasta a rămas cu vreo patru km în urmă. Măsor satul în lung şi-n lat, mai admir câmpiile şi iată-mă-s la poarta sfântului locaş.
Mănăstirea Nicoreni stă cocoţată pe deal, de parcă ar fi un observator al colinelor drochiene. Biserica cu hramul „Maica Domnului – Portăriţa” este mică, în schimb alături se află o impunătoare catedrală – „Sfântul Ilie”.
Din clopotniţa improvizată, aflată în aer liber, se auzea dangătul de chemare la vecernie. Monahi, fraţi de ascultare, dar şi mireni se îndreptau spre biserica „Maica Domnului – Portăriţa”. Un fapt neobişnuit pentru lăcaşurile ortodoxe este că în sfântul lăcaş se intră fără încălţămite. Rând pe rând, fiecare îşi face cruce şi se închină la icoane, mai îndelung rămânând în faţa Icoanei Maicii Domnului cea Făcătoare de minuni.
De fapt, gândesc că acest sfânt lăcaş de la Nicoreni este o binecuvântare pentru credincioşii de la nordul Basarabiei, mai ales pentru cei din stepa Bălţilor, lunca Prutului şi a Cuboltei, pentru că în acest spaţiu până la 1992 nu a existat nicio mănăstire.
Acum 20 ani, călugărul Rafail, ca mirean Iurie Bodiu, hotărăşte să aducă un tribut adevăratei credinţe, prin ridicarea unui complex monahal. Acesta a fost înfiinţat pe teritoriul care cândva aparţinea taberei de muncă şi odihnă a elevilor. După reconstrucţie şi reparaţie, cantina a devenit biserica de iarnă „Maica Domnului – Portăriţa”, iar corpurile de case – chilii.
În anul 1993, începe construcţia bisericii de vară „Sfântul Ilie”, cu două nivele, la fiecare câte trei altare. O catedrală cu şase altare e o raritate, or în Basarabia doar la Mănăstirea Hâncu mai există o biserică cu şapte altare.
Stareţul mănăstirii, Arhimandritul Rafail, a studiat arhitectura mănăstirilor şi bisericilor din România, Rusia şi Moldova, astfel că, nedorind o copiere, a îmbinat elemente tradiţionale cu cele locale. Personal, am remarcat o mai mare prezenţă a stilului rusesc.
În 1996 a fost construită trapeza cu bucătărie, doi ani mai târziu aceasta este pictată în stil neobizantin. Mănăstirea dispune şi de o bibliotecă impunătoare, predominantă fiind literatură bisericească în limba rusă.
Mănăstirea Nicoreni este renumită mai ales pentru uriaşa putere a părintelui Rafail de tămăduire a sufletului şi trupului. Aici vin mulţi creştini din toate colţurile Moldovei, dar şi din Rusia şi Ucraina. Părintele stă de vorbă cu fiecare în parte, dând sfaturi pentru izbăvirea de păcate şi întremarea sufletului. Diverse sunt motivele pentru care creştinii vin la părintele Rafail de la Mănăstirea Nicoreni. Preotul uneori se roagă până la epuizare, dar îi îndeamnă şi pe creştini să se implice, adică să se roage, să facă metanii, să aprindă lumânări etc. E un fel de terapie a sufletului în care părintele nu are dreptul să rostească: „Ţi-e făcut”, „Îţi este legată cununia!” şi alte „diagnosticări” pe care le pun vrăjitorii. Arhimandritul Rafail consideră că nu trebuie să fie folosită cu nesăbuinţă Cartea Sfântului Vasile, urmărindu-se scopul căpătuirii.
Preotul are un stil aparte de a aborda creştinul, de la dojana părintească, ce pare uneori dură, alteori exagerată, la sfaturi calde şi pline de înţelepciune. Arhimandritul mereu citează din lecţia rostită de Mântuitorul către slăbănog: „Iată că te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău” (Ioan 5,14). Totodată, adaugă ceea ce spunea Schimonahul Macarie: „Bolile trupeşti curăţă bolile sufleteşti”.
La Mănăstirea Nicoreni Sfânta Liturghie se oficiază zilnic, seara se fac privegheri, după care călugării îşi fac canonul în comun, urmează Miezonoptica şi Ceasurile. În timpul zilei se fac Acatiste şi Canoane la dorinţa credincioşilor.
Stareţul spune că mănăstirea atrage ca un magnet foarte multă lume pentru că aici se ţine la sfânta tradiţie şi sunt respectate rânduielile monahale.
Orice Mănăstire e o parte din cer care s-a pogorât pe pământ. Şi la cea de la Nicoreni trebuie să avem statornicie ca toată grija cea lumească să o lăsăm. Deci, să mergem la sfântul locaş cu sufletul curat, cu aproapele împăcaţi şi cu gândul luminat. Înger de pază la drum pentru cei ce vor să ajungă la Mănăstirea de la Nicoreni.
