Puţină lume ştie despre satul Singureni, Râşcani. Toponimul nu a fost pe plac autorităţilor sovietice. Astfel, din 1966 până în 1991, localitatea (comasată cu satul Corlăteni) a purtat numele de Leadoveni, un cinstea lui Leadov, un aviator rus, erou al URSS. După 25 de ani de „înstrăinare”, toponimul revine la „baştina” sa. Se spune că până la Singureni, satul s-a mai numit şi Sângura.
Situat pe malul Răutului, Singureniul este la 137 de kilometri de Chişinău şi la 36 de centrul raional Râşcani. Satul impresionează prin peisajele pline de culoare, dar şi prin vechea biserică de lemn, care are peste 200 de ani. De altfel, e printre puţinele astfel de lăcaşuri din spaţiul dintre Prut şi Nistru.
Potrivit documentelor, la Singureni exista deja o biserică de lemn la 1783, sfânt locaş care, după cum spunea o mare faţă bisericească, este o expresie de a purtării de grijă a lui Dumnezeu pentru slugile sale, a stat de veghe credinţei până în 1950. La acea vreme, satrapii comuniştii s-au răfuit dur, au închis locaşul sfânt şi au început să propage o altă religie. Ateii, în mare parte veniţi din Rusia, şi-au dorit ca oamenii locului să trăiască fără Lumină, fără Hristos. Aceştia foloseau fel de fel de „tehnici” drăceşti, fiind fideli ideii leniniste. „Religia” lor nu ştia de Iisus, dar îl idolatriza pe Lenin, îi avea drept „evanghelişti” pe Marx, Engels, Stalin etc. , nu pe Matei, Marcu, Luca şi Ioan.
Biserica de la Singureni a stat „tăcută” timp de 35 de ani. Oamenii locului, chiar dacă era închis sfântul locaş, se bucurau că acesta nu este distrus de cei fără de credinţă. După trei decenii şi jumătate se aude din nou chemarea la rugăciune. Apoi, pentru că sfântul locaş devine neîncăpător pentru mulţimea de enoriaşi de la Singureni începe zidirea unei noi biserici, de data aceasta de piatră.
