Veveriţa – mănăstirea la care plânge Maica Domnului (FOTO)

Lăsam în urmă gara Bahmut şi îmi îndreptam paşii spre mănăstirea din deal. Vreo trei km am parcurs pe drumul pietruit. Inima-mi bătea… pentru prima dată aveam să merg la Mănăstirea „Maica Domnului Tuturor Scârbiţilor” de la Veveriţa, raionul Ungheni.

Un tablou trist apare de cum intri pe poartă, ochii ţi se îndreaptă spre ruinele unei biserici vechi. Privirea, însă, se luminează de cum zăreşti clădirea nouă a mănăstiri. Îţi dai seama că în faţă ai istoria mutilată a acestui loc. Aflu că, deocamdată, nu există date precise despre anul înfiinţării mănăstirii. Se presupune că ar fi fost întemeiată prin 1922 – 1924, având o gospodărie mare şi o biserică frumoasă, cu hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.

Pe timpul sovieticilor, în 1948, mănăstirea de la Veveriţa a devenit temporar schitul mănăstirii Căpriana, iar peste patru ani a fost închisă definitiv. Toate cărţile şi icoanele au fost distruse, însă, se spune că pentru a fi salvate mai multe cruci au fost îngropate în pădure. În acei ani, unii călugări au fost întemniţaţi, alţii s-au refugiat. Acum mai bine de patru decenii, doi călugări au avut cel mai mult de suferit din cauza că nu au dorit să se lepede de Hristos. Părintele Anatolie a fost împuşcat, iar părintele Tarasie – dus într-o direcţie necunoscută.

Pe teritoriul mănăstirii a fost tabără de odihnă, biserica fiind transformată în sală de dansuri şi concerte. Ea a mai fost folosită drept depozit, iar mai târziu prefăcută în grajd. În anul 1985, nişte inşi, fiind în stare de ebrietate, au aprins focul în podul bisericii, lăcaşul fiind cuprins de flăcări.

…La 3 octombrie 1993 a fost reînfiinţată mănăstirea, iar în august 1994 a fost pusă temelia unei noi construcţii – biserica de iarnă, cu hramul „Maica Domnului Tuturor Scârbiţilor”. De atunci şi până prezent, doar datorită mirenilor şi clerului de la mănăstire, a putut fi înălţat noul locaş. Nu se ştie dacă vechea biserică va fi restaurată…

La Mănăstirea Veveriţa este Icoana Maicii Domnului Tuturor Scârbiţilor. În fiecare an, la 7 noiembrie, sfântul lăcaş îşi sărbătoreşte hramul. Enoriaşi de prin toată Basarabia vin să se închine şi să înalţe rugăciuni. Creştinii spun că icoana aduce sănătate, linişte sufletească şi pace în familie, înapoiază păgubaşilor obiectul furat, exorcizează puterea necuratului etc. Prin Voia lui Dumnezeu, pe chipul de pe icoana făcătoare de minuni a mai apărut o lacrimă alături de cele pictate de iconari.

…Părăseam mănăstirea de la Veveriţa cu gândul că e atât de simplă încât drumul spre cer şi rugăciune e mult mai scurt. E tulburător să vezi cum plânge o icoană, e strigător să vezi cum stă în ruine o biserică, e înălţător să auzi cum bat clopotele mănăstirii de la geana codrului…

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.