De Sfântul Dimitrie, spre Mănăstirea Dumbrava (FOTO)

Vineri (26 octombrie), pe stil nou, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Mii de creştini se vor îndrepta spre Mănăstirea Dumbrava din judeţul Alba, care în această zi îşi sărbătoreşte hramul.

Deşi apare în arealul spiritual românesc la 1996 (de Sfântul Dimitrie – a fost pusă piatra de temelie), se spune că e pe locul unde acum mai bine de trei secole (1703) un preot pe nume Ioan a fost martirizat pentru apărarea credinţei, fiind ars de viu de către uniaţi într-o căpiţă de fân. Mănăstirea Dumbrava e construită în formă de cetate, la intrare este clopotniţa, iar în centru se află biserica.

Dăruirea şi grija de cel apropiat sunt exemplul unei vieţi pline de Dumnezeu. Astfel, la Mănăstirea Dumbrava, printre rugăciuni şi metanii, e loc şi de ajutor pentru cei care au mare nevoie. Aici se află Casa de copii „Sfânta Veronica”, Centrul de deprinderi de viaţă independentă, Centrul maternal şi Şcoala specială, ce-l au drept patron spiritual pe Sfântul Nectarie. Tot aici este şi Căminul pentru vârstnici „Sfânta Maria”, unde-şi alină bătrâneţile peste 30 de bunicuţe. La Mănăstirea Dumbrava este şi un cabinet stomatologic, iar medic e chiar una dintre măicuţe.

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” mai este numită şi „Mănăstirea fotbaliştilor”. Asta pentru că fostul selecţioner Anghel Iordănescu, precum şi mai mulţi maeştri ai balonului rotund au făcut donaţii pentru înălţarea semeţului locaş de la Dumbrava.

De Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir îşi mai sărbătoresc hramul mănăstirile: Căldăruşani, judeţul Ilfov; Dragoslavele, Argeş; Pângăraţi, Neamţ; Jitianu, Dolj; Răteşti, Buzău etc.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.