Bucovina își are mereu porțile deschise pentru cei dornici de admira partea de țară cu cele mai frumoase monumente ale spiritualității românești. Se spune că un pământ plin de biserici și mănăstiri e unul în care binecuvântarea își face mereu loc. Călătoriile spirituale sunt un dar de la Dumnezeu. Nu pornești când vrei, ci când Cel de Sus îți deschide cărările. Ajuns în Bucovina nu ai cum să nu îndrăgești partea de țară cu cele mai multe și mai frumoase porți spre Cer. Călătoria spirituală în Țara Fagilor continuă. De data aceasta veți afla despre Mănăstirea Moldovița.
Istoria sfântului locaș se pierde în negura vremurilor. Unele documente vorbesc despre o așezarea monahală încă de pe timpul domniei Mușatinilor. Acum mai bine de șase secole, între 1402 și 1410, pe când voievod era Alexandru cel Bun, a fost ridicată prima biserică de piatră. Apoi, pe la sfârșitul secolului al XV-lea, din cauză unor alunecări de teren, sfântul locaș s-a prăbușit.
La 1532, domnitorul Petru Rareș zidește o nouă biserică, la 500 metri distanță de fosta. Împrejmuită de ziduri, aceasta poate fi admirată și astăzi, impresionând prin arhitectura și pictura exterioară (realizată la 1537). Potrivit specialiștilor, arhitectura sfântului locaș îmbină armonios elemente de artă bizantină și gotică.
Mănăstirea Moldovița, inclusă alături de alte sfinte locașuri din Bucovina în Patrimoniul Mondial UNESCO pentru pictura interioară, dar și cea exterioară, a mai obținut acum aproape trei decenii premiul „Mărul de Aur” (1975), acordat de Federația Internațională a Ziariștilor. Culoarea predominantă a frescei exterioare este galbenul.
Călătoria spirituală prin Bucovina continuă. Mâine veți afla despre o altă ctitorie de seamă din Țara Fagilor – Mănăstirea Dragomirna.