Mănăstirea cu biserica înaltă şi strâmtă/ FOTO

Măreaţă şi frumoasă, veche şi plină de istorie, se înalţă între ziduri de cetate o altă încântătoare lavră bucovineană. În zi de sâmbătă continuăm călătoria spirituală prin Ţara Fagilor şi facem popas la Mănăstirea Dragomirna. Dacă cele patru mănăstiri despre care v-am vorbit anterior (Suceviţa, Voroniţa, Humor şi Moldoviţa) impresionează prin frescele exterioare, atunci Mănăstirea Dragomirna uluieşte prin proporţiile sale neobişnuite.

Nu mai există în România o biserică atât de înaltă, în acelaşi timp foarte strâmtă. Biserica mare a Mănăstirii Dragomirna (hramul „Pogorârea Sfântului Duh”) are o înălţime de peste 40 de metri, lungimea – 35 metri, pe când lăţimea depăşeşte puţin peste nouă metri. Despre aceste proporţii ieşite din comun Nicolae Iorga scria: „Vederea acestei biserici este o uimire de bucurie. E înaltă și îngustă ca o cutie de sfinte moaște și e unul din cele mai strălucite monumente ale vechii noastre arhitecturi, iar pentru Crimca un titlu veșnic de glorie”.

Şi pentru că veni vorba de Crimca (n.r. – Anastasie Crimca, Mitropolit al Moldovei) trebuie să vă spun că Mănăstirea Dragomirna este ctitoria aceste ilustre feţe bisericeşti. Mănăstirea Dragomirna apare în arealul spiritual românesc la 1602. Mai întâi (la 1602) e ridicată biserica mică a schitului, închinată Sfântului Ioan Evanghelistul şi Profeților Ilie si Enoch. Şapte ani mai târziu, cu ajutorul cancelarului Luca Stroici, Mitropolitul Anastasie Crimca ridică biserica mare.

Mănăstirea Dragomirna se află în comuna Mitocul Dragomirnei, la circa 12 km de centrul judeţean Suceava şi la 314 km de Chişinău (M14).

Călătoria spirituală prin Bucovina continuă. Următorul popas va fi la Mănăstirea Râşca.

Mulţumesc FUNDAŢIEI "VASILIADA" pentru suportul acordat la realizarea materialului.   

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.