Destinaţie cu superlative: Podul lui Dumnezeu/ VIDEO

Postul de televiziune Digi 24 vine cu o propunere de călătorie destul de interesantă, într-un loc pline de mistere. E vorba de Podul lui Dumnezeu, situat în România, pe DJ 670, între Baia de Aramă şi Drobeta Turnu Severin.

Acesta este cel mai mare pod natural din România, dar și al doilea ca mărime din Europa, cu 30 de metri lungime şi 13 metri lățime. În plus, este singurul astfel de pod natural din lume deschis traficului rutier, inclusiv celui de mare tonaj.

 

Se spune că, în trecut, aici locuia Aghiuţă, care avea obiceiul de a le face rău oamenilor. Asta până într-o zi când aceştia l-au rugat pe Dumnezeu să îi scape de necazuri, ceea ce s-a şi întâmplat. Podul peşterii în care locuia Aghiuţă s-a prăbuşit, rămânând vizibil doar locul existent în prezent.

Este, însă, şi o altă legendă potrivit căreia Podul lui Dumnezeu ar fi fost construit chiar de către legendarul Hercule.

Localnicii se mândresc cu faptul că toţi cei care traversează acest pod sunt protejaţi de către Cele de Sus, motiv pentru care în zonă nu a existat nici măcar un singur accident.

Un alt motiv pentru a da o fugă pe Podul lui Dumnezeu este că,de o parte şi de alta a acestuia se află lacurile calcaroase Zătonul Mare şi Zătonul Mic. Primul, deşi are o adâncime maximă de 20 de metri şi o suprafaţă de aproape 2 kilometri pătraţi, pe timp de secetă seacă în totalitate, peisajul fiind unul de poveste.

Anterior,  Podul lui Dumnezeu a apărut în topul celor mai ciudate locuri din România.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.