Republica Moldova are ghid turistic. O primă publicaţie de acest fel a fost lansată, joi, şapte noiembrie, la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie. Cele peste 180 de pagini ale ghidului turistic vor ajuta atât doritorii din afară, dar şi din ţară de a cunoaşte acest pământ.
Agenţia Informaţională de Stat „Moldpres” a valorificat arhiva bogată de peste o sută de mii de fotografii şi le-a selectat pe cele mai bune şi pline de semnificaţii. „Ne-am propus să arătăm bogăţiile culturale, spirituale şi naturale ale Moldovei.
În ghid şi-au găsit locul fotografii semnate de Andrei Mardari, Valeriu Volontir, Iurie Foca, Alecu Reniţă, Petru Cazacu, Mihai Vengher etc. Am pus în această lucrare, după părerera mea, tot ce avem mai frumos şi interesant în zonele Moldovei”, a spus fotograful Mihai Potârniche, unul dintre autorii ghidului.
Potrivit autorilor, mai bine de două decenii în Republica Moldova nu a fost editat un ghid turistic. „Încercăm să creăm industria turismului, dar nu avem măcar Abecedarul turismului. Avem monumente istorice, ecologice şi culturale de o frumuseţe rară, însă acestea trebuie promovate”, a afirmat Vlad Darie, directorul Agenţiei Informaţionale de Stat „Moldpres”, unul dintre autorii cărţii.
Mai mult, potrivit acestuia, de un asemenea ghid au nevoie nu doar oficialii, ci şi diaspora, dar şi turiştii interni şi agenţiile de turism. Cartea, însă, crede Vlad Darie ar fi şi un bun cadou pentru cei care ne vizitează ţara. Totodată, ar fi bine ca oficiali să o ia atunci când merg în delegaţii peste hotare pentru a oferi în dar omologilor.
Pe lângă imaginile cu mănăstiri, cetăţi, monumente ale naturii, de cultură şi istorie, în Ghidul turistic al Republicii Moldova au fost plasate informaţiii utilitare, cum ar fi orarul transportului feroviar şi avia, numere de telefon ale companiilor de taxi, restaurante, pensiuni şi hoteluri.
Ghidul turistic al Republicii Moldova, editat în două mii de exemplare, conţine informaţii în trei limbi: română, rusă şi engleză. Potrivit autorilor, publicaţia va ajunge în hoteluri, la Aeroport, în librăriile din Chişinău şi la toate agenţiile de turism.