Cei mai mulţi dintre germani cred că ţara lor ar duce-o mai bine fără moneda euro. Cel puţin aşa arată datele unui sondaj realizat de Emnid pentru săptămânalul german Bild am Sonntag.
Potrivit sondajului, Germania consideră că ar putea avea o situaţie şi mai bună dacă nu ar mai face parte dintre cele 17 ţări din zona euro.
51% dintre germani cred că economia lor ar fi într-o situaţie şi mai prosperă dacă nu s-ar afla în zona euro, în timp ce 29% afirmă contrariul.
Totodată, marea majoritate a populaţiei se îndoieşte de menţinerea Greciei în zona euro. Sondajul arată că 71% dintre germani ar fi de acord cu excluderea Greciei din zona euro în cazul în care această ţară nu îşi va respecta promisiunile privind adoptarea măsurilor de austeritate în schimbul împrumuturilor financiare internaţionale pentru salvarea de la faliment.
Cancelarul german Angela Merkel şi unii dintre cei mai influenţi parteneri ai Germaniei au insistat în repetate rânduri pentru salvarea Greciei de la faliment, susţinând până acum acest demers cu un pachet extrem de generos de ajutoare financiare.
Anul trecut, un sondaj de opinie asemănător arăta că 75% dintre germani nu au încredere în viitorul monedei euro şi un procent asemănător propunea excluderea Greciei din zona euro. Tot atunci, se zvonise că Banca Centrală a Germaniei începuse să tipărească fosta monedă naţională, marca.