Preşedintele Consiliului italian de Miniştri Mario Monti i-a transmis sâmbătă preşedintelui Giorgio Napolitano că intenţionează să îşi prezinte demisia, a anunţat Palatul Quirinal, sediul preşedinţiei Republicii, într-un comunicat.
Potrivit Mediafax, Monti „nu consideră posibil să îşi continue mandatul şi şi-a manifestat, ca atare, intenţia de a-şi prezenta demisia”, se arată în comunicat, care apare în urma anunţului lui Silvio Berlusconi potrivit căruia va candida în cadrul viitoarelor alegeri legislative, la începutul lui 2013.
Şeful Guvernului a discutat timp de peste o oră, sâmbătă seara, cu preşedintele italian.
Monti „va verifica cât mai rapid posibil” dacă forţe politice care nu înţeleg să îşi asume responsabilitatea „unei crize politice cu consecinţe mai grave, inclusiv la nivel european", sunt pregătite să contribuie la aprobarea legii stabilităţii bugetare într-un termen scurt", se arată în comunicat.
„Imediat după aceea, preşedintele Consiliului de Miniştri va acţiona astfel încât, odată ce Consiliul de Miniştri va fi înţeles, să îşi anunţe în mod oficial demisia irevocabilă şi să i-o înmâneze şefului statului”, adaugă preşedinţia în text.
Fostul premier Silvio Berlusconi a anunţat sâmbătă că intenţionează să candideze din partea formaţiunilor de centru-dreapta în alegerile legislative din din 2013.