Directorul artistic al Teatrului Bolşoi, atacat cu acid

Balerinul Serghei Filin, directorul artistic al Teatrului Bolşoi, a fost spitalizat cu arsuri grave în zona feţei şi a ochilor, după ce a fost atacat cu acid de o persoană necunoscută, la Moscova, au anunţat, vineri, conducerea renumitului teatru şi poliţia moscovită, relatează Mediafax.

Serghei Filin a fost atacat joi seară, la o oră târzie, de un necunoscut, care l-a stropit în zona feţei cu acid, la parterul imobilului în care acesta locuieşte, în centrul Moscovei, a precizat purtătorulde cuvânt al poliţiei. Balerinul a fost spitalizat cu arsuri de gradul al treilea pe faţă şi pe ochi a declarat Katerina Novikova, purtătoarea de cuvânt a Teatrului Bolşoi.

Potrivit televiziunii ruse, medicii se tem că pacientul îşi va pierde vederea, dar au spus că vor putea să se pronunţe abia peste două săptămâni. Ei consideră, de altfel, că Serghei Filin va avea nevoie de cel puţin şase luni pentru a se vindeca complet.

Purtătoarea de cuvânt de la Bolşoi a spus că Filin, numit în funcţia de director artistic al teatrului în martie 2011, a fost ţinta mai multor ameninţări. Ea a lăsat să se înţeleagă că acel atac a fost probabil asociat cu anumite rivalităţi profesionale. "Serghei era ameninţat în permanenţă de când a primit acest post, iar predecesorii lui au fost şi ei ameninţaţi", a declarat ea la televiziune.

Recent, persoane rămase neidentificate au tăiat cauciucurile automobilulului lui Serghei Filin, contul lui de Facebook a fost piratat şi informaţii destinate să îl compromită au fost publicate pe pagina sa, a precizat Katerina Novikova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.