Tragedie în Egipt. 19 turişti au murit după ce un balon cu aer cald s-a prăbuşit

Nouăsprezece persoane au murit, marţi, în Egipt, după ce balonul cu care survolau regiunea Luxor, din apropiere de Valea Regilor, a explodat şi s-a prăbuşit. Potrivit informaţiilor preliminare, victimele tragediei sunt turişti din China, Japonia, Marea Britanie şi Franţa, scrie rtv.net.

Balonul cu aer cald zbura la o altitudine de circa 300 de metri, la Qourna, în momentul în care la bord a izbucnit un incendiu. Gazul acumulat a provocat o explozie, mai apoi nacela balonului s-a prăbuşit. Mai mulţi martori au auzit explozia şi au povestit că nacela balonului era în flăcări în momentul în care a căzut într-o plantaţie de sfeclă de zahăr.

Doi turişti au supravieţuit şi au fost duşi la spital cu răni grave, dar medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire, adaugă sursa.

Potrivit guvernatorului din Luxor, Ezzat Saad, la bordul balonului erau cetăţeni englezi, francezi, japonezi, belgieni, egipteni şi din Hong Kong; un angajat al companiei care a operat zborul cu balonul a spus, însă, că este vorba despre coreeni, japonezi, britanici şi egipteni. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.