Bucurie în familia regală. Ducesa de Cambridge a născut un băieţel

Ducesa de Cambridge a născut un băieţel în după-amiaza zilei de ieri, la maternitatea St. Mary din Londra,. Bebeluşul este primul copil al cuplului princiar şi al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii.

Copilul s-a născut la ora locală 16.24 (18.24, ora României). Bebeluşul s-a născut de 3,79 kilograme. Prinţul William a asistat la naştere.

"Alteţa Sa regală Ducesa de Cambridge a născut cu bine un fiu la ora 16.24 (18.24, ora României). Bebeluşul cântăreşte 3,79 kilograme. Ducele de Cambridge a asistat la naştere. Regina, ducele de Edinburgh, prinţul de Wales, ducesa de Cornwal, prinţul Harry şi membrii celor două familii au fost înştiinţaţi şi sunt foarte fericiţi de această veste. Alteţa Sa regală şi copilul se simt bine şi vor rămâne la spital pe durata nopţii", a comunicat Palatul Buckingham la scurt timp.

Anunţul oficial referitor la naşterea bebeluşului regal a fost plasat pe un panou din faţa Palatului Buckingham. Acesta a fost primit cu apaluzele celor câteva mii de persoane care s-au adunat în faţa Palatului Buckingham în aşteptarea naşterii bebeluşului.

Potrivit BBC citat de Mediax, familia regală a decis să facă publică informaţia foarte rapid întrucât nu a dorit ca aceasta să apară mai întâi pe reţelele de socializare. De asemenea, membrii familiei regale au dorit să deţină un anumit control asupra modului în care informaţia despre naşterea bebeluşului este transmisă publicului larg, pentru ca aceasta să nu fie alterată de mass-media.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.